Prin natura meseriei, călătorim des prin țară. În timpul excursiilor organizate de noi, am avut bucuria să descoperim colțuri de Românie de care ne-am îndrăgostit iremediabil și care ne-au făcut să apreciem și mai mult meseria pe care o avem. Ne-am gândit să nu păstrăm doar pentru noi și să împărtășim mai departe ce am văzut. Fie să vă deschidem apetitul unei călători cu noi, fie pe cont propriu, că nu ne supărăm :).
Cum suntem niște oameni organizați, ne-am gândit să structurăm informația astfel: prezentarea se va face pe regiuni istorice (Transilvania, Maramureș, Bucovina, Muntenia, Oltenia, Banat, Dobrogea), iar fiecare sat va primi o evaluarea în funcție de 5 criterii: frumusețea peisajului, arhitectură originală (cât de mult s-a păstrat în zonă din casele cu arhitectură tradițională), posibilități cazare, posibilități drumeții și petrecere a timpului liber și infrastructură turistică sau un element specific locului care ne-a captivat. Putem fi acuzați de subiectivitate, și uneori suntem furați de peisaj, așa ca nu vă necăjiți dacă vi se pare că evaluarea noastră trebuie îmbunătățită. Suntem deschiși la orice formă de critică constructivă.
Când călătorim, noi o facem cu dublu scop: atât pentru bucuria sufletului nostru, dar și pentru a creiona noi excursii și servicii turistice pentru viitori noștri turiști. Dacă doriți să vedeți ce a urmat unei astfel de călători, vă invităm sa intrați pe pagina unde prezentăm detaliile excursiilor prin satele Transilvaniei pe care le-am conceput în urma unor astfel de incursiuni prin satele de lângă Sibiu.Sumar:
Transilvania:
- Alma Vii
- Biertan
- Cisnadioara
- Garda de Sus
- Jina
- Măgura/Peștera
- Mălâncrav
- Orăștioara de Sus
- Porumbacu de Sus
- Rășinari
- Râu Sadului
- Rimetea
- Roșia Montana
- Sibiel
- Viscri
Biertan
Biertan este unul din cele mai frumoase sate pe care le-au lăsat sașii în Transilvania. Ascuns într-o vale mărginită de versanți împăduriți, în nordul județului Sibiu, Biertanul a reușit să-și păstreze în mare parte neschimbată arhitectura tradițională săsească. Acest este unul din motivele pentru care, împreună cu biserica fortificată din sat, satul a fost inclus în lista site-urilor UNESCO.
Având o istorie care se întinde pe aproape 8 secole, fiind atestat documentar pentru prima dată în 1224, Biertan a fost important religios al sașilor din Transilvania, biserica fortificată fiind sediul episcopului luteran pentru 300 de ani. Biserica, construita în secolul 16, impresionează prin robustețea sitemului defensiv, fiind înconjurată de 3 rânduri de fortificații întărite cu 6 turnuri de apărare și 3 bastioane. Construcție monumentală, de mari dimensiuni, aparținând stilului gotic târziu, biserica adăpostește cel mai mare altar poliptic (poliptic = alcătuit din mai multe panouri) din Transilvania cât și elemente de mobilier de un înalt rafinament (care au nevoie de restaurare). Ușa sacristiei (sacristie = încăpere anexă a bisericilor catolice, în care se păstrează obiectele de cult și veșmintele preoțești) decorată cu intarsii din lemn, dispune de un ingenios sistem de încuietori, montat in 1515, care o fixeaza de zid în 15 puncte.
Dacă vizitați biserica, nu omiteți să faceți o plimbare în jurul ei, pentru a admira satul și împrejurimile, dar și pentru a vizita inchisoarea divorțului, o încăpere unde povestea spune că erau ținute cuplurile care doreau să divorțeze, ca o ultimă încercare de împăcare. Adevăr sau doar legendă, trebuie să admitem că era o metodă ingenioasă de rezolvare a crizelor din cuplu.
Acces: cel mai ușor acces se face din DN Sibiu – Sighișoara, unde în dreptul localității Șaroș pe Târnave se intră pe DJ 141B, recent asfaltat, pe care se parcurg 8 km până în centrul comunei. O altă posibilitate de a ajunge in Biertan este dinpre Richiș, la care se ajunge din DJ 106 Sibiu – Agnita, drumul fiind în mare parte bun, cu doar mici porțiuni unde asfaltul prezintă câteva gropi.
Posibilități de cazare sunt multiple, 3 pensiuni putând fi găsite în imediata apropiere a bisericii fortificate. Peste deal, în Copșa Mare sau în Richiș, la câteva minute de mers cu mașina se află spre închiriere case de vacanță tradiționale săsești.
Servirea mesei se poate face la restaurantul de lângă biserica fortificată, sau, dacă alegeți să inchiriați o casă de vacanță, puteți solicita gazdelor să vă pună în legătură cu doamnele din sat care gătesc pentru turiști. Fiind o zona viticolă, există și posibilități de degustare de vin.
Activități: câteva trasee de drumeție și de bicicletă trec prin Biertan, harta lor putând fi consultată pe un panou informativ aflat în parcarea de lângă biserica fortificată. Pot fi drumeții scurte, de câteva ore, sau mai lungi, catre satele din zona, majoritatea marcate. Dacă nu aveți foarte mult timp la dispoziție, puteți urca pe unul din dealurile care mărginesc satul, pentru o panoramă deosebită asupra Biertanului.
Gârda de Sus
Când spui Apuseni, te gândești la cătunele izolate din vârf de munte, unde urmașii moților să încăpățânează încă să trăiască în continuare, privați de multe din binefacerile lumii moderne, dar înconjurați de natură, munți, aer curat. Pentru noi, cei care venim acolo doar in vizită, pare o lume idilică, de basm, însă acolo în vârful muntelui, viața nu e ușoară deloc.
Gârda de Sus are tot ce-i trebuie pentru a fi o destinație turistică de succes. Pe lânga cătunele de munte răsfirate și peisajele montane plăcute ochiului, teritoriul comunei este bogat în manifestări ale reliefului carstic: peșteri, chei, avenuri sau izbucuri, toate aflate în interiorul Parcului Național Apuseni.
Cea mai cunoscută este Peșterea ghețarului Scărișora, la care se ajunge coborând într-un aven adânc de 48 metri. Ghețarul este cel mai mare depozit de gheata fosila din tara, însumând peste 75.000 metri cubi, iar gheața cea mai veche din ghețar are o vârstă de peste 4000 de ani.
Una din căile de acces către Peștera Scărișoara este drumul asfaltat ce trece prin Cheile Odrâncușei. Cheile au o lungime de 4 kilometri și pe alocuri, au o lățime de 4-6 metri, ceea ce le face să fie considerate unele din cele mai îngueste chei din țară. La câteva sute de metri de la întrarea în chei se află Peștera Poarta lui Ionele. Peștera, nu foarte lungă (cel puțin partea vizitabilă), impresionează prin portalul de la intrare, înalt de peste 10 metri.
Denumirea comunei vine de la barajele naturale formate pe văile înguste de trunchiurile de copaci doborâți de furtună și bolovanii care s-au acumulat în spatele lor. Aceste baraje erau numite în vechime gârde. Comuna este formată din 17 cătune și sate, cel mai mare, Gârda de Sus, fiind format din 130 de gospodării, iar cel mai mic, Scoarța, din doar 6 gospodării.
Comuna Gârda de Sus se află în județul Alba, la limita cu județul Cluj și Bihor. Este situată pe valea Arieșului, iar accesul se face ușor prin DN 75, ce leagă Turda de Câmpeni și mai departe până la Ștei. Este foarte aproape de Arieșeni, comuna vecină, iar orașul Câmpeni este la câteva zeci de minute de mers cu mașina. Din Gârda de Sus se pot vizita ușor o parte din atracțiile turistice ale Apusenilor: casa memorială a lui Avram Iancu, Dealul cu Melci, Cascada Pișoaia, Roșia Montana, Detunatele, Peștera Ghețarul de la Vârtop sau Groapa Ruginoasa.
Dacă doriți să explorați zona, vă recomandăm să o luați la pas sau cu bicicleta, pe trasee marcate. Astfel, vă puteți bucura pe îndelete de farmecul peisajului, puteți întâlni cătune izolate, unde încă se mai stau în picioare căsuțe acoperite cu paie, puteți schimba câteva vorbe cu localnicii și în funcție de sezon, vă puteți îndestula cu fructe de pădure.
Posibilități de cazare sunt nenumărate în zonă, cabane, pensiuni sau campinguri. Noi am stat la camping (La Dănuț) și ne-a plăcut foarte mult: Arieșul este situat foarte aproape, spațiul de campare foarte larg, băile și dușurile curate.
Alma Vii
Biserica fortificată din Alma Vii
Alma Vii este un alt sat săsesc fermecător, situat în imediata apropiere a Biertanului și a Mediașului. Este o localitate izolată, între dealuri, aflată la capăt de drum, ceea ce a ajutat satul să-și mențină o bună parte din moștenirea arhitecturală săsească.
Alma Vii poate fi tradus ca satul cu meri dintre vii (alma în maghiră însemnând măr), zona fiind mai degrabă cunoscută datorită podgoriilor decât livezilor de meri.
Ca aproape orice alt sat săsesc, Alma Vii are o biserică fortificată care domină satul de la înălțime. Satul apare pentru prima dată în documente în 1289, iar biserica a fost ridicată in secolul XIV, procesul de fortificare derulându-se 2 secole mai târziu. Spre deosebire de cea din Biertan, biserica fortificată din Alma Vii este de mici dimensiuni, înconjurată de un zid de apărare întărit cu 3 turnuri. Recent, întregul ansamblu a intrat într-un proces de restaurare în cadrul unui program al fundației Prințului Charles, finanțat de Ambasada SUA.
Alma Vii – vedere aeriana – sursa Facebook
Accesul in sat se face din DJ 141, din Mediaș, sau pornind din Sibiu prin DJ 161 spre Agnita, și apoi în Bârghiș, se face la stânga, pe DJ 141. Din drumul județean se desprinde un drum comunal de 3 kilometrii care duce către sat. Drumul se află într-o stare foarte proastă, ceea ce ține departe satul de autocarele de turiști.
Posibilități de cazare: în sat se află o pensiune și câteva case de vacanță, amenajate în case tradiționale săsești. Servirea mesei se face doar în cadrul spațiilor de cazare, în sat nu se găsește niciun restaurant.
Posibilități de petrecere a timpului liber: din Alma Vii se pot iniția drumeții sau se pot parcurge trasee de biciclete. Satul este deosebit de liniștit, fiind departe de artere de circulație importante, ceea ce-l face o bună destinație pentru cei care doresc să se relaxeze și să se bucure de liniștea unui sat transilvănean pierdut în timp.
Biserica fortificată, nelipsita din peisajul satelor săsești transilvane, se poate vizita, chiar dacă în acest moment este în renovare. La intrarea în cetate se afla un mic magazin cu produse locale, iar într-una din încăperile din zidul cetății, este amenajată o bucătărie tradițională unde femeile din sat pregătesc mâncare pentru diferite ocazii, inclusiv pentru turiști, la cerere.
Mălâncrav
Situat în județul Sibiu, la limita cu județul Mureș, satul Mălâncrav se află ascuns într-o vale lungă, înconjurată de dealurile împădurite ale Podișului Transilvaniei. Veche posesiune nobiliară a familiei maghiare Apafi, satul a fost locuit și de sași, în prezent, în localitate trăind în continuare o mică comunitate vorbitoare de limbă germană.
Atestat documentar în 1305, satul se mândrește cu o mică biserică fortificată ce adăpostește unul din cele mai bogate ansambluri de pictură murală medievală din Transilvania, realizat în secolul XV. Biserica este înconjurată de un mic zid de apărare, întărit cu 3 turnuri. La doi pași de biserica fortificată se afla Conacul Apafi, restaurat de Fundația Mihai Eminescu Trust și transformat în prezent într-o elegantă casă de oaspeți. Tot în sat, în apropierea conacului se află o mică fabrică de suc de fructe, ce prelucrează merele și perele din livada din apropiere.
Recent, Mâlâncrav a fost pus pe harta Via Transilvanica, traseul de drumeție trecând prin sat. Este partea din Terra Saxorum, ce trece prin Sighișoara, Criș, Florești, Mălâncrav, Nou Săsesc, Copșa Mare si Biertan.
Accesul în sat se face printr-un drum comunal de 15 kilometrii, aflat în stare bună, ce pornește din DN 14 Sibiu – Sighișoara, în dreptul comunei Laslea.
Cazare: cei ce doresc să rămână peste noapte în Mălâncrav, o pot face la casele de vacanță ale Fundației Mihai Eminescu, amenajate în case tradiționale săsești, sau în Conacul Apafi, sus amintit. Fiecare casă este îngrijiră de o familie din sat, care poate să gătească pentru turiști, la cerere.
Viscri
Viscri este una din vedetele turismului rural românesc, dar și un exemplu de bune practici de punere în valoare a patrimoniului arhitectural tradițional și viabilizarea unor mici afaceri turistice, într-un sat care acum 20 de ani nu știa aproape nimeni. Totul în condițiile dezvoltării unei oferte turistice ce pune preț pe autenticitate, gastronomie tradițională, produse locale și experiențe legate de viața de zi cu zi a satului. Deci, nu mergeți la Vicri pentru piscină și SPA, pentru că nu veți găsi (din fericire).
Sit UNESCO, împreună cu biserica fortificată ce domină satul de pe culmea unui deal, Viscri a câștigat rapid în notorietate după ce prințul Charles a vizitat zona și a rămas îndrăgostit de frumusețea satului ascuns printre colinele Transilvaniei. De astfel, fundația pe care o patronează, Mihai Eminescu Trust, are o contribuție directă la dezvoltarea pe baze sănătoase a turismului din zonă, atât prin cumpărarea unor case vechi din sat, ce au fost restaurate și introduse în circuitul turistic, dar și prin oferirea de ajutor locuitorilor din Vicri, pentru renovarea și punerea în valoare a locuințelor vechi de sute de ani.
În Viscri nu sunt drumuri asfaltate, doar pietruite, nu din lipsă de fonduri, ci pentru păstrarea farmecului satului, nealterat de modernism. De astfel, chiar și coșurile de gunoi publice sunt confecționate din nuiele, iar cișmeaua de apă pentru animale este făcută dintr-un trunchi de copac scobit.
Vara, satul este asaltat de turiști, modernizarea drumului care leagă Vicri-ul de DN 13 Brașov – Sighișoara, făcând ca autocarele cu turiști să poată să ajungă până în sat. Pentru a evita eventuale probleme de trafic, s-a amenajat o parcare pe o pajiște de la marginea satului, iar turiștii care vizitează Vicri-ul parcug pe jos câteva sute de metri până la biserica fortificată pe o uliță pitorească prin spatele caselor localnicilor.
Sat săsesc vechi, Viscri își trage numele de la biserica fortificată, ale cărei ziduri albe au dat numele în dialectul săsesc: Weiskirich (Biserica Albă), care în română a devenit Viscri.
Posibilitățile de cazare sunt multiple, multe case vechi săsești fiind transformate în mici pensiuni, unele de localnici, altele de investitori veniți din orașe mai mari, pentru a începe o afacere de turism rural în Vicri. Există chiar și un restaurant, pentru turiștii care sunt doar în trecere, iar de multe ori, în Vicri au loc evenimente care pun în evidență gastronomia locală. Turismul nu a schimbat fundamental viața sătenilor, care în mare parte se ocupă în continuare cu agricultura, iar dimineața și seara este un adevărat festival bucolic, pe ulița principală a satului putând fi văzute cârduri de gâște și rațe, turme de capre sau căruțe trase de cai.
Din sat se pot întreprinde drumeții sau plimbări cu bicicleta sau cu căruța trasă de cai. Trasele de ciclism sunt marcate și pot conecta Vicriul cu celelalte sate săsești din zonă.
Accesul cu mașina se face facil în acest moment, drumul fiind recent asfaltat. În Vicri se ajunge din DN 13 Brașov – Sighișoara, fie din Rupea spre Dacia, fie din Bunești.
Roșia Montana
Nu este o așezare rurală în Romania mai bogată ca Roșia Montanta. Bogată din punct de vedere istoric și bogată in resurse ale subsolului. Practic, Roșia Montana este așezată pe un munte de aur. Din păcate, încă din antichitate până în zilele noastre, puține au fost momentele când Roșia Montana a beneficiat din urma exploatării resurselor minerale din adâncurile localității. Ultimul proiect de exploatare a aurului Roșiei Montane, dacă ar fi fost pus în practică, ar fi condus la distrugerea iremediabilă a localității și ar fi lăsat în urmă o bombă ecologică cu ceas. Din fericire, în prezent proiectul este blocat, dar situația se menține complicată.
Aurul a fost exploatat la Roșia Montana încă din antichitate. Există dovezi arheologice că exploatarea aurului in galerii de mină a fost începută înainte de cucerirea Daciei de către romani. Apoi, după 106, exploatarea a continuat prin minerii din Dalmația aduși de către administrația provinciei. Din această perioada au rămas kilometrii de galerii și 40 de tăblițe cerate, contracte și diferite însemnări, sursă prețioasă de informație asupra principiilor de drept roman și limba latină vorbită în această parte a imperiului.
De atunci până în prezent probabil au fost extrase sute de tone de aur și argint, și conform estimărilor, în subsolul Roșiei mai sunt alte sute de tone de aur.
În Roșia Montană sunt multe de văzut. Nu vă lăsați înșelați de aspectul pe alocuri dezolant. Aproximativ 80% din casele din Roșia Montană au fost cumpărate de corporația care dorea să deruleze proiectul minier cu cianuri. Doar câteva din aceste case au fost restaurate, restul fiind lăsate în paragină. Peste asta, câteva blocuri din perioada comunistă strică peisajul.
Dacă treceți peste asta, și aflați povestea locurilor, veți râmâne fascinați. În partea istorică a localității se mai pot vedea urmele prosperității din trecut. Roșia Montană, în secolul 19 era o localitate cu unități bancare și cazinou, care orice așezare minieră auriferă care se respectă.
Roşia Montană a atras de-a lungul timpului numeroase seminții: românilor li s-au alăturat germani, maghiari, austrieci, italieni și mulți alții. Aceștia au construit 5 biserici monument istoric, aparținând a 5 culte creștine diferite.
Pentru o vedere de ansamblu a localității se poate urca în turnul biserici reformate, sau se poate pleca în drumeție în jurul localității. Sunt multe de descoperit: tăurile, lacuri artificiale folosite pentru a angrena șteampurile (concasoare din lemn ce foloseau forța apei), monumente ale naturii, cum ar fi sfinxul Roșiei Montane sau un excelent punct de belvedere, numit Piatra Corbului. Se pot vedea numeroase guri de mină abandonate sau cariera deschisă în anii 70, unde s-a exploatat aur până în 2006. Pentru drumeții de anduranță, se pot iniția plimbării pe trasee mai lungi, în Apuseni, către Detunata sau Geamăna.
Se pot vizita și galeriile romane amenajate pentru turiști, dar cum nu sunt administrate de statul român, programul de vizitare nu este totdeauna respectat.
Posibilitățile de cazare sunt limitate în Roșia Montană, mai ales din cauză că peste 80% din locuințe aparțin de RMCG. Totuși, sunt 3 mici pensiuni în Roșia care oferă locuri de cazare, cât și un camping. Dacă nu găsiți cazare exact în Roșia, puteți rezerva o cameră la pensiunile din zona Câmpeni și Abrud.
Accesul se face din DN 74 Brad – Alba Iulia, de unde, în dreptul localității Abrud se intră pe DN74A și imediat, pe drumul comunal ce duce în în Roșia Montana.
Rimetea
Rimetea (Torockó în maghiară) este încă un exemplu de bune practici de punere în valoare a arhitecturii rurale tradiționale și a cadrului natural deosebit. În opinia noastră, aceste elemente sunt esențiale pentru succesul turistic al unui sit rural. Și în acest caz, o contribuție esențială în conservarea patrimoniului arhitectural și consilierea proprietarilor de case în vederea punerii lor în valoare a avut-o o organizație neguvernamentală, Fundația Transilvania Trust. Datorită lor, azi în Rimetea putem admira șiruri de case tradiționale văruite în alb, cu cadrele ferestrelor vopsite in verde și mușcate roșii la geam.
Rimetea este un fost târg minier, locuit în mare parte de maghiari, unde se exploatau minereurile de fier extrase din munții din apropiere. Cei mai mulți locuitori erau fierari, proprietari de forjă sau negustori de fier. La sfârșitul secolului XIX, Rimetea era o localitate prosperă, cu poştă, agenție bancară, han, farmacie veterinară, canalizare pluvială și iluminat stradal. Din cauza concurenței noilor centre metalurgice de la Reșița și Hunedoara, localitatea a intrat în declin, la începutul secoului XX, numărul populație scăzând, iar agricultura a devenit principala ocupație.
Rimetea este așezată într-un cadrul natural idilic, la poatele munților Trăscău din Apuseni, la o altitudine de 500 m. La est este dominată de masivul Piatra Secuiului, un masiv calcaros, golaș și alungit, tăiat în două părți de o „râpă” (ceea ce face ca vara soarele să răsară de două ori pentru acei oameni care trăiesc în partea de nord a localității).
Posibilitățile de drumeții sunt generoase: cele mai populare trasee urcă pe Piatra Secuiului, dar se pot organiza drumeții și către alte zone ale munților Trascău. La mică distanță de Rimetea se află ruinele cetății Trascăului (sau Colțești) care poate fi vizitată după o drumeție ușoară. Versanții ce mărginesc localitatea sunt apreciați de cei care practică zborul cu parapanta, iar la câțiva kilometrii mai departe, pe Arieș, se poate practica raftingul. În plus, cheile Turzii sunt la 20 kilometrii de Rimetea, extinzând astfel posibilitățile de drumeție.
Se poate găsi ușor cazare în Rimetea, la micile pensiuni ale localnicilor. În satul vecin, Colțești se afla un conac ce oferă pe lângă cazare și posibilități de servire a mesei, meniul fiind tradițional secuiesc.
Accesul către Râmetea se face prin DJ 107M Aiud – Buru. Dacă intrați dinspre Aiud, drumul este cu asfalt bun și în plus traversează Cheile Aiudului. Dacă veniți dinspre Turda, drumul are porțiuni cu gropi în asfalt.
Porumbacu de Sus
Porumbacul de Sus este un sat din județul Sibiu, așezat la poalele munților Făgăraș. Ar fi un sat ca oricare altul, cu atmosferă specifică satului românesc transilvan de la poalele munților, cum sunt cu zecile în zona cuprinsă între râul Olt și linia Făgărașilor. Ar fi, daca nu ar exista câteva inițiative îndrăznețe în domeniul turismului care au pus accent pe originalitate, ieșire din tipare și bun gust.
Acum 20 de ani, turismul în Porumbacu de Sus era reprezentat de câteva cabane așezate la poalele munților, iar pentru iubitorii de munte, satul era cunoscut ca poarta de intrare pe traseul care duce către cabana Negoiu, și mai departe către vârful Negoiu.
Însă Porumbacu de Sus a devenit cunoscut iubitorilor de călători din țară și de peste hotare odată cu apariția pe teritoriul satului a unei construcții atipice, construita din lut și lemn, cu o înfățișare ce părea desprinsă din filmele lui Disney. Castelul de Lut, după cum a fost denumit, a devenit în scurt timp o atracție a zonei, mii de turiști abătându-se din drum pentru a zăbovi pe malul râului Porumbacu, pentru a se fotografia cu construcția neobișnuită, a vizita una din încăperile castelului sau a bea o cafea la umbra copacilor de lângă râu.
Castelul de Lut a fost imboldul pentru altă investiție îndrăzneață ce mizează pe inedit: Dealul Verde din Porumbacul de Sus se poate compara cel mai ușor cu locuințele hobbiților, spațiile de cazare fiind ascunse la nivelul solului. Camere sunt dotate cu toate amenajările unei pensiuni moderne, și probabil se va bucura de cel puțin același succes de care se bucură Castelul de lut.
Călătorul care plănuiește să petreacă cel puțin o noapte în Porumbacul de Sus are și alte variante de cazare care mizează fie pe autenticitate, fie pe inedit: pot alege căsuța din copac, sau căsuțele vechi din lemn transformate de cunoscuta prezentatoare TV Andreea Esca (care își are originile în sat) în spații prietenoase de cazare.
Porumbacul de Sus a fost un sat parțial militarizat în perioada Imperiului Habsburgic, bărbații din sat putându-se înrola în Regimentul Grăniceresc din Orlat, ce făcea parte din armata habsburgică. Un alt lucru ce merită semnalat este că satul a fost un mic centru de producție a sticlei, care se prelucra în mici ateliere numite glăjării. Deși în acest moment glăjăriile au dispărut, activitatea de producere a sticlei continuă la Avrig, iar obiecte din sticlă fabricate la Porumbacu de Sus pot fi admirate la Muzeul din cetatea Făgăraș.
Cel mai cunoscut traseu de drumeție montană din Porumbacul de Sus este cel care pornește către cabana și vârful Negoiu, iar pentru amatorii de natură mai puțin pregătiți fizic, se pot face drumeții mai scurte pe același traseu sau pe potecile din zonă. Pentru iubitorii de adrenalină, se poate practica raftingul pe râul Porumbacu (în funcție de debit).
Cei care se cazează în Porumbacu de Sus pot urca cu mașina la Bâlea Lac, pe Transfăgărășan, pot vizita abația cisterciană de la Cârța, sau pot vizita grădinile baronului Bruckenthal de la Avrig. Sibiul este la mai puțin de o oră distanță.
Accesul în Porumbacul de Sus se face din E68 Sibiu – Brașov, unde, după ce se trece de Porumbacu de Jos, venind dinspre Sibiu, se intră pe DJ 105J, care duce Porumbacu de Sus. Drumul, lung de 5 kilometrii, este asfaltat și se prezintă în bune condiții.
Orăștioara de Sus/Costești
Pentru pasionații de istorie, drumeții și natură nu există un loc mai potrivit decât zona cetăților dacice din Munții Orăștiei. Iar 3 dintre aceste cetăți se afla pe teritoriul comunei Orăștioara de Sus (în satele Costești și Grădiștea de Munte) în Parcul Național Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Traseele de drumeție sau drumurile de acces către acestea parcurg cadrul natural deosebit al munților Orăștiei, munții nu foarte înalți, acoperiți de păduri de foioase sau fânețe.
Dintre cetățile dacice, cea mai cunoscută este Sarmisegetuza Regia, dar în jurul ei, la nu foarte mare distanță se întâlnesc ruinele altor cetăți: Costești Blidaru, Costești Cetățuie, Piatra Roșie. Din sistemul de fortificații care avea rolul de a apăra capitala Sarmisegetuza mai fac parte Banița și Căpâlna. Cetatea de la Banița nu este amenajată spre vizitare și e practic imposibil accesul pe stânca unde se afla acum 2.000 de ani fortăreața dacică. Accesul la Căpâlna, pe de altă parte, se face dinspre Sebeș, spre Transalpina. Toate aceste situri arheologice fac parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.
Costești Blidaru este ce mai bine păstrată cetate dacică și se pare singura pe care romanii nu au reușit să o cucerească cu forța. Pentru a ajunge la cetate trebuie parcursă o potecă ce pornește din Costești și urcă prin pădurea deasă de fag, unde, după aproximativ o oră de mers, se ajunge pe coma dealului unde este așezată cetatea.
La Costești Cetățuie se poate ajunge și cu mașina, pe un drum de țară, neasfaltat (10 min), sau pe jos (30 minute), pornind din satul cu același nume. Se pot observa urmele a doua turnuri locuință și ale unei scări construite din blocuri din andezit, urme de ziduri, valuri de pământ sau plintele de piatră a 4 temple patrulatere, similare cu cele de la Sarmisegetuza.
După cum spuneam, cea mai cunoscută așezare dacică este Sarmisegetuza Regia. Am zis așezare, pentru că ce se poate vedea acum acolo sunt ruinele celui mai mare complex de sanctuare dacice. Zidurile pe care le vedem înainte de a ajunge la temple fac parte din fortificația romană, construită de romani după cucerirea Daciei. Într-adevăr materialul folosit provine de la zidurile dacice, demantelate după cucerire, dar în acest moment, nu se poate spune cu exactitate unde a fost situată cetatea dacică de la Sarmisegetuza Regia. Sarmisegetuza Regia face parte administrativ din teritoriul satului Grădiștea de Munte ( grădiște = cetate în limba slavă).
Drumul către Sarmisegetuza este recent asfaltat (până acum câțiva ani, ultimii 20 de kilometrii, din Costești erau de pământ), urmând valea pitorească a râului Sargeția. Ultimii 5 kilometri sunt mai înguști, mașinile care se intersectează fiind nevoite să încetinească, iar ultima porțiune a acestuia e frecvent afectată de eroziunile cauzate de ploile puternice. Se poate ajunge totuși fără mari probleme până în parcarea amenajată, de unde se parcurg pe jos ultimii 800 metri pe un drum pavat cu piatră până la intrarea în cetate.
Piatra Roșie este situată la câțiva kilometri de celelalte cetăți, pe teritoriul comunei Boșorod. Se ajunge la ea parcurgând un drum asfaltat până în Luncani Vale, de unde pe aproximativ 5 kilometrii se desprind 2 variante de traseu pe drum de pământ, iar ultimele sute de metri până la platoul cetății trebuie parcurs la picior.
Posibilități de cazare sunt numeroase, pensiuni construite special pentru turiști și mai puțin transformări ale unor locuințe vechi în spații de cazare (cu o excepție, o veche moară transformată în pensiune). Arhitectura zonei nu iese în evidență cu elemente specifice, dar se compensează cu frumusețea cadrului natural și atmosfera satului românesc de sub munte.
Dacă aveți în vedere o ședere de câteva zile, pe lângă drumețiile pe care le puteți face în zonă, puteți plănui și vizite la atracțiile turistice din apropiere: Hațeg, cu Rezervația de Zimbri sau Geo parcul Dinozaurilor, Castelul Corvinilor, sau, continuând pe tematică istorică, Sarmisegetuza Ulpia Traiana și biserica din Densuș.
Accesul în Orăștioara de Sus se face ușor din Orăștie, de unde, pornind din centrul orașului se intră pe DJ 107A. O altă variantă o puteți folosi dacă veniți din Petroșani, în dreptul localității Călan, faceți dreapta spre Ocolișul de Sus prin DJ668A și apoi DJ705J, drumul fiind relativ bun, cu mici porțiuni cu gropi în asfalt.
Măgura și Peștera
Peisajele din satele de la poalele munților Piatra Craiului și Bucegi pot rivaliza fără probleme cu cele din Alpi. Dealuri acoperite de fânețe pe care pasc liniștite văcuțe cu tălăngi la gât, creste ascuțite acoperite cu zăpadă, în timp ce mai jos, la doar câțiva kilometrii, domină verdele crud al primăverii. Sate cu case răsfirate, aruncate peste dealuri și văi. Până aici, peisajul nu diferă cu mult de cel al Alpilor, fie că vorbim de Elveția, Austria, Germania sau altă țară.
Ce au satele noastre în plus? În primul rând sunt aici, lângă noi, și nu trebuie sa mergem până în Austria pentru a ne bucura de aceste peisaje. În al doilea rând, deși afectate de modernizare, satele românești mai păstrează ceva din aerul patriarhal al satului de demult. Încă mai întâlnim turme de oi sau văcuțe la păscut pe pajiștile din jurul satului, mai vedem căpițe de fân, mai întâlnim oameni care cosesc manual iarba.
Satele Măgura și Peștera aparțin de comuna Moieciu, dar sunt situate departe de drumul principal. Deși turismul s-a dezvoltat intensiv in zonă, încă mai sunt zone unde peisajul a rămas relativ neschimbat, mai ales datorită lipsei căilor de acces pentru mașinile de oraș.
Cine alege această zonă vine pentru aerul curat al munților, peisajele superbe și posibilitățile de petrecere a timpului în aer liber. Posibilități care sunt pentru toate tipurile de turiști, fie că vorbim de montaniarzi experimentați care pornesc către crestele din Piatra Craiului, Bucegi sau Leaota, fie pentru iubitorii de drumeții mai ușoare. Pentru aceștia din urmă sunt disponibile o multitudine de drumuri de țară ce așteaptă să fie explorate, fie la pas, fie cu bicicleta. În plus, la nu foarte mare distanță, zona abundă de atracții turistice: castelul Bran, cetatea Râșnov, rezervația de urși de la Zărnești, cheile Dâmbovicioarei, Peștera Valea Cetății, centrul vechi Brasov.
Măgura: la Măgura se ajunge printr-un drum de pământ care pornește din Zărnești spre Piatra Craiului. La un moment dat, drumul forestier care duce către Prăpăstiile (cheile) Zărneștilor, cotește la stânga, și după câteva serpentine ajungeți în sat (atenție drumul este neasfaltat). Dacă introduceți destinația Măgura din Bran, e posibil ca GPS-ul vă ducă direct, dar atenție, este vorba tot de un drum neasfaltat. Cel mai ușor se ajunge în Măgura, în satul vecin, Peștera, dar tot pe drum neasfaltat.
Dacă doriți doar să explorați satul, fără să vă cazați acolo, sfatul nostru este să lăsați mașina în Peștera sau în Moieciu și să vizitați satul la picior sau cu bicicleta. Deși veți avea ceva de urcat, peisajele sunt la superlativ. Noi am urcat cu mașina până aproape de biserica din Peștera, și de acolo am explorat ambele sate cu bicicletele (aveți ceva pante de urcat când vă întoarceți la mașina, dar noi, unde nu am mai putut, am coborât de pe bicicletă și am mers agale pe marginea drumului, fiind răsplătiți, pe lângă peisaje, cu frăguțe, cireșe sălbatice (fiind luna iulie) și miros de fân proaspăt cosit.
Aflat la o altitudine medie de 1000 m, din Măgura se pot iniția drumeții către creasta masivului Piatra Craiului, pentru montaniarzii experimentați, sau drumeții mai ușoare prin cheile din apropriere (Prăpăstiile Zărneștiului) sau pe culmile din jurul satului. Un traseu pitoresc face legătura cu satul vecin, Peștera, pe multe poteci și pe 2 drumuri vechi, de căruțe. Dacă doriți să vă cazați în Peștera, aveți mai multe variante la dispoziție, pentru fiecare buzunar. Întrebați înainte de starea drumului, care, nefiind asfaltat, poate pune probleme unor mașini cu garda jos.
Peștera: se aseamănă în multe privințe cu Măgura, singura diferență notabilă fiind accesul pe un drum asfaltat, ce pornește din Moieciu de Jos, din DN 73. Este așezată la nord de Măgura, la poalele masivului Piatra Craiului, la scurtă distanță de Șirnea, ce-l mărginește la sud. În sat se poate vizita Peștera Liliecilor, amplasată la o altitudine de aproape 950 m. Peștera este neelectrificată, fiind necesară o lanternă pentru a o putea vizita, și a primit numele de la coloniile de lilieci care și-au găsit adăpost în interiorul acesteia. Satul Peștera poate fi bază pentru trasee către partea centrală a masivului Piatra Craiului sau către Bucegi.
Rășinari
Rășinari este un vechi sat românesc, așezat la poalele munților Cindrel, în Mărginimea Sibiului. Se află foarte aproape de Sibiu, iar drumul care duce către stațiunea montană Păltiniș traversează satul.
Rășinariul are aspectul unui sat compact de munte, cu străzi înguste și case îngrămădite una lângă alta, după modelul vecinilor sași. Este cea mai mare comună din mărginimea Sibiului, cu peste 5000 de locuitori. Satul natal al lui Octavian Goga și Emil Cioran, Rășinariul este singura comună din România care dispune de o linie de tramvai, care leagă satul de Muzeul Astra. Nu sunt curse regulate, ci doar ocazionale în scop turistic.
Aparținând de Mărginimea Sibiului, Rășinariul este o veche așezare de păstori, dealurile și munții din jur fiind încă populate de turmele de oi. De altfel, trecătorii prin sat pot sa cumpere vestita brânză de Sibiu și alte produse lactate tradiționale direct de la săteni care își vând marfa în fața porții.
p>Cazare: sunt câteva pensiuni chiar în sat, iar dacă traversați Rășinariul, spre Păltiniș, veți putea găsi câteva pensiuni moderne așezate pe valea Ștezii, locul obișnuit de picnic al locuitorilor din Sibiu.
Dacă alegeți Rășinariul pentru a vă bucura de vacanță, aveți diverse posibilități de a petrece timpul liber: traseele de drumeție și de ciclism pornesc sau traversează satul. Dacă doriți să vă răcoriți în zilele toride de vară, o puteți face în pârâurile care vin dinspre munți sau la câteva pensiuni din Curmătura Stezii. Sibiul este la doar 8 kilometri de Rășinari, iar Muzeul Astra este și mai aproape. În plus, trebuie profitat de ocazie pentru a descoperi satul la pas, de a va plimba pe ulițele înguste, de vizita casa memoriala Octavian Goga sau de urca pe dealurile ce împrejmuiesc satul pentru a admira panorama care se întinde până la Sibiu.
Accesul în Rășinari se face din Sibiu, prin DJ 106A. Dacă veniți dinspre Deva, puteți să coborâți de pe autostrada la Săliște si de acolo să traversați celelalte sate din Mărginime (Orlat, Poplaca) până la Rășinari.
Sibiel
Sibiel este un sat fermecător, ascuns între dealuri, la poalele munților Cindrel, la scurtă distanță din Sibiu. Aparține Mărginimii Sibiului, dar aici oieritul nu este principala activitate a locuitorilor, ci turismul. Sibiel este satul cu cele mai multe pensiuni din toată Mărginimea și de asemenea satul unde arhitectura tradițională s-a păstrat cel mai bine.
Principala atracție a turiștilor care trec prin Sibiel este Muzeul Icoanelor pe Sticlă, un muzeu unic, cu o colecție impresionantă de icoane pe sticlă, adunate din toate colțurile țării. Povestea fondatorului muzeului, fostul preot din sat, Zoasim Oancea este impresionantă, acesta petrecând mulți ani în închisorile și lagărele de muncă comuniste, înainte de a veni la Sibiel și a înființa muzeul.
Satul este străbătut de un mic râu, așa cum se cuvine oricărui sat de la poatele munților, iar dealurile din jur sunt acoperite de livezi, în Sibiel organizându-se în fiecare toamnă un târg dedicat soiurilor vechi de mere ce cresc în zonă.
Cine alege Sibielul pentru a petrece câteva zile se va bucura de liniște, de atmosfera tihnită a satului transilvan de sub munte. Din Sibiel puteți vizita celelalte sate din Mărginime cu mașina sau, mai bine cu bicicleta, iar câteva trasee de drumeție spre munții din apropiere pornesc chiar din Sibiel.
Sibiul este la câteva minute distanță de mers cu mașina, iar drumul care duce către Transalpina este la doar 10 kilometri. Stațiunea montană Păltiniș este la 40 de minute distanță de Sibiel.
Departe de marile artere de circulație, în Sibiel este totuși ușor de ajuns. Dacă veniți dinspre Deva sau Alba, coborâți de pe autostradă în dreptul localității Săliște, apoi în 10 minute puteți ajunge in Sibiel. Dacă veniți dinspre Sibiu, pe DN 1, înainte de a intra în Săcel faceți stânga pe DJ 106.
Sunt numeroase posibilități de cazare în Sibiel, de la structuri noi, construite în ultimii ani, la case ale localnicilor transformate în pensiuni, pentru toate gusturile și buzunarele.
Jina
p>Jina este localitatea din Mărginimea Sibiului aflată la cea mai înaltă altitudine, la aproximativ 900 de metri. Veche așezare de păstori, Jina păstrează aspectul satului montan din Mărginime, cu case lipite unele de altele, cocoțate pe culmile dealurilor de formează satul. Jinarii se mândresc că satul lor se aseamănă cu Roma, fiind așezat pe 7 coline, dar comparația se oprește aici.
Vara, satul pare părăsit, mulți din locuitorii săi fiind plecați cu oile si celelalte animale la conacele din mijlocul pășunilor ce înconjoară satul. Din acest motiv, căsătoriile în Jina aveau loc doar iarna, când toată lumea era acasă și putea participa la nuntă.
Satul se afla pe Transalpina, ramura care pornește din județul Sibiu în dreptul localității Săliște și se mândrește cu una din cele mai mari biserici ortodoxe din zonă, construită în 1939, numită catedrala Mărginimii, deși niciun episcop nu își are scaunul acolo.
În fiecare an, în ultima săptămână din luna iulie are loc festivalul Sus la muntele din Jina, eveniment folcloric ce reunește grupuri artistice cu tradiții păstorești din mai multe județe ale țării, acesta amintind de vechile nedei ale ciobanilor mărgineni. (Nedeie =Petrecere câmpenească populară de origine pastorală organizată de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram. 2. Loc (plan) pe vârful unui munte. [Pl. și: nedeie] – Din sl. nedĕlja „duminică”.)
Posibilitățile de cazare sunt limitate în Jina, în ultimii ani apărând câteva pensiuni în zona. Dacă vizitați Jina, e musai să vă opriți la Muzeul Pastoral, amenajat de inimoasa doamnă Ileana Morariu în propria sa casă. Muzeul adăpostește obiecte legate de păstorit, colecționate de doamna Morariu de la oamenii din sat de-a lungul anilor.
Peisajul din Jina este superb, de pe înălțimile satului deschizându-se priveliști impresionante către Podișul Transilvaniei, Munții Apuseni sau Munții Cindrel. Dacă vă opriți în Jina, luați-l la picior pentru a simți mai bine atmosfera satului. Deși nemarcate, sunt numeroase drumuri de țară care duc la colibele de vară ale jinarilor pe care le puteți explora. Cu bicicleta puteți coborî până în Sibiel, doar pe drum de pământ, dar cercetați bine harta pentru a nu vă pierde.
Cisnadioara
Cisnădioara este un mic sat săsesc, așezat la poalele munților Cindrel, ce aparține administrativ de orașul Cisnădie. Așezarea în apropierea munților îl face unic printre celelalte așezări săsești din Transilvania, cunoscut fiind că sașii au ales mai degrabă locurile fertile din podișul Transilvaniei, decât așezările din apropierea munților. Cisnădioara este o mică enclavă săsească printre satele tradiționale românești din Mărginimea Sibiului, fiind vecină la vest cu Rășinariul, iar la sud cu comuna Sadu.
Este una din cele mai vechi așezări săsești din Transilvania, biserica fortificată construită în stil romanic datând din secolul al XII-lea. De altfel, micuța biserică fortificată, cocoțată în vârful unui mic deal din centrul localității este principala atracție turistică a satului.
Partea veche a Cisnădioarei este așezată pe fundul unei mici văi, fiind mărginită din partea estică de biserica fortificată, la sud de versanții care duc la vârful Măgura (Munții Cindrel) , iar în partea de nord, versantul este acoperit de livezi de pomi fructiferi. În această zona s-a dezvoltat partea nouă a Cisnadioarei, în ultimii 20 de ani apărând locuințe noi sau case de vacanță care se bucură se o priveliște superba asupra crestei Făgărașilor sau asupra bisericii fortificate.
De altfel, cele mai multe locuri de cazare pot fi găsite în zona nouă a localității, pensiuni sau locuri de campare.
Din Cisnădioara pornesc câteva trasee de drumeție sau ciclism către munții Cindrel sau către satul vecin Rășinari. Sibiul este la doar câțiva kilometri distanță, iar muzeul Astra este la doar 5 minute de mers cu mașina. Pentru iubitorii de bălăceală, s-a deschis recent în Cisnădie un aqua parc.
În Cisnădioara se ajunge fie din Sibiu, pe drumul care merge către Rășinari, sau din Cisnădie, unde puteți ajunge dacă coborâți de pe autostrada, dacă veniți dinspre Deva, sau direct de pe DN 1, dacă veniți dinspre Brașov sau Râmnicu Vâlcea.
Oltenia:
Oltenia de sub munte vâlceană
Comuna Costești se află în județul Vâlcea, la poalele masivului Buila-Vânturarița, la doar câțiva kilometri de orașul Horezu, în Oltenia de sub munte. Natura a fost generoasă cu această zonă, pe o arie de doar câțiva kilometri aflându-se chei înguste, peșteri, peisaje montante superbe.
Să le luăm pe rând: Cheile Bistriței sunt cel mai îngust canion de calcar din țară. Cu o lungime de aproximativ un kilometru, cheile fac parte din rezervația naturală Buila-Vânturarița. Chiar la intrarea în chei, pe partea stângă se află Mânăstirea Bistrița, veche așezare monahală (fiind atestată documentar din secolul XV), dar și centrul cultural, la mânăstire fiind tipărite primele cărți în țara noastră. Pictura bisericii mânăstirii este opera lui Gheorghe Tătărescu. pionier al neoclasicismului în pictura românească.
Tot la intrarea în chei, din curtea mânăstirii pornește o potecă către peștera Liliecilor, o cavernă care adăpostește, pe lângă colonii de lilieci, două mici biserici.
Nu departe de chei, pe muntele Arnota se află mănăstirea cu același nume, construită de Matei Basarab în secolul XVI. La mănăstire se poate ajunge pe un drum neasfaltat sau pe o potecă ce urcă spre terasa unde se afla așezarea monahală. În zilele senine, de la mânăstire se deschide o panoramă spectaculoasă asupra văii Bistriței vâlcene. În drumul către Arnota se poate vedea cariera exploatării de calcar din apropiere.
În Costești, chiar la marginea drumului național ce leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu se află Muzeul Trovanților. Trovanții sunt agregate minerale cu formă nodulară, sferoidală, elipsoidală, discoidală, cilindrică sau dendritică cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri.
Nu în ultimul rând, din Costești pornesc câteva trasee de drumeție care duc către masivul Buila-Vânturarița, unul din cele mai frumoase masive muntoase din Munții Căpățânii.
Dacă decideți să petreceți câteva zile la Costești, nu ratați celelalte atracții turistice din apropiere: Mânăstirea Hurezi, inclusă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural, exemplu fin al arhitecturii brâncovenești, orașul Horezu, centru vechi de olărit, unde, pe lângă posibilitatea de a cumpăra direct de la meșterii olari, puteți să vă inițiați în tainele modelării lutului, culele de la Măldărești, exemple ale arhitecturii din Oltenia, adevărate donjoane folosite atât rezidență fortificată a familiilor boierești din zonă.
Nu foarte departe, se află localitatea Polovragi, unde, puteți vizita cheile Oltețului si Peștera Polovragi, iar tot în zonă se afla Peștera Muierii și capătul sudic al Transalpinei. Pentru iubitorii de munte, în apropiere se află o mică stațiune montană, recent apărută în peisajul turistic românesc – Vârful lui Roman, sau puțin mai departe, pe Transalpina, mult mai cunoscuta Rânca.
Cazare: în Costești s-a deschis recent un hotel de 3 stele în spațiul vechilor băi (da, în Costești sunt izvoare cu ape minerale), iar în comună mai sunt deschise alte câteva pensiuni. În Horezu și în jur, oferta este mult mai diversificată, de la pensiuni obișnuite și cabane la munte, la boutique-hoteluri rurale (a se citi conace).
Acces: foarte ușor, direct din DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu.
Oltenia de sub munte gorjeană
După ce treceți de Horezu și intrați în județul Gorj, peisajul nu se schimbă dramatic. Aceleași coame muntoase vă însoțesc de-a lungul drumului național care leagă Râmnicu-Vâlcea de Târgu Jiu, aceleași sate pitorești, curate, pline de verdeața, de oameni gospodari. Și atracțiile turistice sunt asemănătoare, peșteri, chei înguste, mânăstiri. În plus, iubitorii de senzații tari au ce alege această parte a Olteniei.
Polovragi este așezată la poalele munților la aproximativ egală distanță de Râmnicu Vâlcea și Târgu-Jiu. Cea mai importanta atracție turistică din Polovragi sunt Cheile Oltețului, care separă Munții Căpățânii de Munții Parâng. Datorită rocilor calcaroase, apa Oltețului si-a săpat adânc albia în inima munților, dând naștere unui relief carstic impresionant. La câteva sute de metri de la intrarea în chei se află Peștera Polovragi, care are amenajat spre vizitare 800 de metri din cei aproape 10 kilometri explorați până acum. În fiecare an, la Polovragi se organizează tradiționalul târg (nedeia) de Sfântul Ilie, în jurul datei de 20 iulie, târg ce durează o săptămână și atrage numeroși vizitatori din zonă (atenție la trafic, în ultima zi a târgului, când numărul vizitatorilor atinge apogeul). Tot în Polovragi se află mânăstirea cu același nume, așezământ monahal vechi de peste 500 de ani.
La 5 minute distanță cu mașina de Polovragi se află Baia de Fier, unde se poate vizita Peștera Muierii. Numele peșterii vine de la faptul că în perioadele de pericol, din timpul invaziilor turcești mai ales, femeile și copii din sat se ascundeau în peșteră. În zonă, un antreprenor curajos a amenajat câteva hamace unde doritorii se pot relaxa. Nimic spectaculos până aici, dar hamacele sunt atârnate de stânci, la o înălțime de 200 metri, iar cei care îndrăznesc să le încerce au parte de o aventură pe cinste. Tot în Baia de Fier și tot pentru amatorii de senzații tari există un traseu de via ferrata. Pentru iubitorii de munte, atât din Polovragi cât și din Baia de Fier pornesc diferite trasee ce pot fi parcurse atât la picior, cât și cu bicicleta către munții Parâng sau Căpățânii.
Muntenia:
Dâmbovicioara
Comuna Dâmbovicioara se află așezată în nordul județului Argeș, pe culoarul Rucăr-Bran, la limita cu județul Brașov. Este o fostă comună de graniță, până în 1918, aici fiind limita cu Austro-Ungaria, și tot aici au avut loc primele lupte în cadrul ofensivei române din august 1916. De altfel, urme ale tranșeelor, cazematelor sau cuiburilor de mitralieră încă se mai văd pe teritoriul comunelor Dâmbovicioara și Fundata, iar din acest motiv în zona au loc reconstituiri istorice organizate de pasionații de istorie.
Comuna este formată din satele Dâmbovicioara, Podul Dâmboviței și Ciocanu, fiind poarta principală de acces către Munții lezer-Păpusa prin Valea Dâmboviței, Munții Piatra Craiului prin Valea Dâmbovicioarei precum și în Munții Bucegi și Munții Leaota prin Valea Cheii, iubitorii de munte având nenumărate variante de parcurs, la picior sau cu bicicleta.
Zona este de o frumusețe rară, fiind presărată cu peisaje tipic montante, văi adânci, chei și peșteri, iar prin sate, deși au apărut multe construcții noi moderne, se mai pot vedea unele case vechi, cu prispă și acoperite cu șiță.
Cheile Dâmbovicioarei au o lungime de 6 kilometri fiind așezate în arealul calcaros al Pietrei Craiului, fiind un culoar de vale îngustă cu pereți abrupți, chiar verticali în unele părți, ce depășesc uneori 200 de metri.
În cheile Dâmbovicioarei, la 1 kilometru de sat se află Peștera Dâmbovicioarei, cea mai mare din zonă, cu a ei lungime de 555 de metri, din care doar jumătate deschise spre vizitare, poate fi vizitată zilnic, accesul făcându-se ușor pe un drum asfaltat. Dacă urcați pe chei în sus, ajungeți la Cheile Brusturețului, și de acolo, puteți continua cu bicicleta sau pe jos, pe traseele montante de la poalele Pietrei Craiului.
Cetatea Orației se află în satul Podul Dâmboviței, putând fi observată din DN 73 ce leagă Brașov de Pitești. Ridicată în perioada medievală, cetatea avea rolul de a supraveghea granița și de colectare a taxelor vamale negustorilor care treceau din Țara Românească în Ardeal sau invers. Acum se pot vedea doar câteva ruine, dar se pare ca cetatea va intra într-un proces de restaurare care să o pună în valoare.
Se poate ajunge foarte ușor la cetate, din DN care vine de la Bran. Există o parcare unde puteți lăsa mașina și de unde puteți coborî 5 minute până la ruinele cetății. O altă posibilitate de acces este din Podu Dâmboviței, pe ulițele satului până la cetate. Din cetate au rămas doar câteva urme de zid din pietre de calcar, dar priveliștea care se desfășoară asupra satului Podu Dâmboviței este superbă.
Dacă vizitați zona, nu ratați satul Ciocanu. Porniți către cheile Dâmbovicioarei, și la un moment dat o să vedeți un indicator către Ciocanu și Șirnea. Drumul până în sat este asfaltat, dar îngust și cu câteva serpentine, deci mare atenție la condus, deoarece sunt greu de observat mașinile care vin din sens opus, ascunse după curbe. Dacă aveți picioare puternice, puteți merge din Podu Dâmboviței sau Dâmbovicioara cu bicicleta, însă aveți în vedere că sunt porțiuni unde panta este foarte înclinată. Însă efortul făcut este răsplătit înzecit cu priveliștile superbe: case răsfirate, unele din lemn și acoperite cu șindrilă, pajiști întinse, pline de flori de primăvara până toamna, munții care se văd în depărtare. Dacă prindeți perioada cositului (luna iulie), veți fi îmbătat de parfumul fânului sau a ierbii proaspăt cosite. Din Ciocanu puteți ajunge în Șirnea, un sat la fel de frumos, și de acolo la DN. Drumul este bun, deși îngust, și cu o bucată de aproximativ 1 kilometru neasfaltată.
Posibilitățile de cazare sunt numeroase în Dâmbovicioara, vizitatorii putând alege de la pensiuni moderne, la case tradiționale cu pridvor sau cazare de lux la corturi – glamping. Noi am ales un camping obișnuit în Podu Dâmboviței, la graniță cu Rucărul, care ne-a oferit tot ce aveam nevoie: dușuri și toalele curate, acces la frigider, aragaz sau curent electric, proprietari foarte amabili. Dar ce ne-a plăcut cel mai mult a fost panorama splendidă de care ne-am bucurat cât am stat acolo (a se vedea poza următoare):
Banat:
Dubova
Probabil nu multă lume a auzit de comuna Dubova, din Mehedinți. Dar dacă vă spunem că din Dubova se pot vedea cele mai spectaculoase priveliști asupra Cazanelor Dunării, iar tot aici, la limita comunei, se află statuia lui Decebal sculptată în stâncă, atunci cu siguranță v-ați dat seama unde se află comuna.
Am avut câteva ezitări unde să încadrăm comuna, în Oltenia sau în Banat. Aând în vedere că Dubova se află pe teritoriul județului Mehedinți, ar fi fost normal să încadrăm comuna în Oltenia, dar din punct de vedere istoric, Dubova aparține de Banat, facând parte și din fostul Imperiu Austro-Ungar și am considerat că este mai bine să fie inclusă în această categorie.
Dubova este o mică comună locuită de aproximativ 800 de locuitori, așezată pe malul Dunării, în cea mai spectaculoasă zonă, unde fluviul trece prin defileul format de Carpați, la nord, și de Balcani, la sud. În componența comunei intră 3 sate (Dubova, Eibenthal și Baia Veche). Dacă veți merge în Eibenthal o să aveți șanse mari să auziți vorbind cehește, populația satului fiind majorat cehă, ajunsă în zonă, în timpul Imperiului Austro-Ungar.
Nu vă veți plictisi în Dubova. Cum spuneam, de aici pornesc trasee de drumeție pe masivul Ciucarul Mare care vă permit să duc către zone de belvedere de unde se pot admira de sus Cazanele Dunării. Tot în Dubova se poate vizita peștera Ponicova, care este săpată în versantul stâng al Dunării, în Cazanele Mari, fiind parțial inundată după crearea lacului de acumulare. Galeriile sale însumează 1.660 de metri, străbătând Ciucaru Mare și ieșind în Dunăre. Peștera se poate vizita atât de pe uscat, cât și din Dunăre, în timpul croazierelor care se pot face în zonă. La 500 de Ponicova se află o altă grotă, la care se ajunge doar barca. Se pare că grota a fost folosită ca un punct fortificat militar încă din timpul romanilor. Se numește grota Veterani, după numele unui general austriac de origine italiană, Friedrico Veterani, care a condus printre altele și garnizoana din peșteră
Dacă tot am pomenit de croazieră, dacă ajungeți în zonă, este musai să vedeți Cazanele și de la nivelul valurilor Dunării. În plus, puteți vedea mai bine pe malul sârbesc, sculptată în piatră Tabula Traiana. Pe acolo trecea vechiul drum roman suspendat, construit din bârne de lemn fixate în stâncă, drum ce a fost construit de legionarii romani înainte de invazia Daciei în 101. Tabula Traiana este o placă memorială ridicată în cinstea împăratului Traian, pentru a marca marșul trupelor imperiale romane spre Dacia și a comemora victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în anul 105 – 106.
Pe malul românesc, aproape de golful Mraconia, se află statuia rivalului lui Traian, Decebal. Aceasta, spre deosebire de tabula, este de dată mai recentă și impresionează vizitatorii prin dimensiunile sale, având dimensiunile 55 m înălțime și 25 m – lățime.
În Dubova se ajunge prin DN 57 – Moldova Nouă – Oravița. Din Timișoara se ajunge în Dubova în aproximativ 3,5 ore, iar din Craiova în 2,5 ore. Cele mai apropiate atracții turistice de Dubova sunt Băile Herculane la 50 de kilometri și cheile Nerei la aproape 100 de kilometri. Cascada Bigăr sau morile de apă de la Rudăria se află la aproximativ 120 de kilometri de Dubova.
Posibilitățile de cazare sunt numeroase în Dubova, în ultima perioadă apărând în zonă numeroase pensiuni, case de vacanță sau mici hoteluri. Unele din acestea oferă acces direct la ponton sau plajă privată pe malul Dunării.
Ineleț
Ineleț este unul din cele mai izolate sate din Romania. Și acest lucru îl face poate unul din cele mai frumoase. Nu exista curent electric in sat, iar drumul este de fapt o potecă mai largă ce unește casele răsfirate pe versanții munților Cernei. Satul a devenit faimos datorita caii de acces cel putin neobișnuite: o scara de lemn lunga de aproximativ 100 de metri ce scurteaza poteca cu aproape o oră. Pentru a ajunge la acele scări se merge pe jos aproape 30 de minute din drumul ce leagă Băile Herculane de Baia de Aramă, pe Valea Cernei
Recent, satul a devenit o atractie in comunitatea de drumetii care sunt sedusi de frumusetea locului si de faptul ca locuitorii se incapataneaza inca sa locuiasca departe de modernita o viata in tihna, in mijlocul naturii, alaturi de animalele lor.
Peisajul este superb. De la inaltimea satului se deschide o panorama idilica asupra muntilor Mehedinti si vaii Cernei. Este o liniste ce mangaie auzul, singurele zgomote fiind fosnetul frunzelor si clopotul vacilor sau caprelor ce pasc pe pajistea din sat.
Afluxul de drumeti a adus si mici oportunitati de afaceri cu totul deosebite. La intersectii de carari se pot gasi cutii de lemn cu produse din sat (borcane cu dulceata, miere sau branza). Drumetii care doresc sa cumpere doar lasa banii in cutie.
Localnicii sunt bucurosi de oaspeti si dau dovada de acea ospitalitate innascuta, proprie oamenilor ce locuiesc in zone neintinate inca de modernitate.
De exemplu, poteca de drumetie trece prin curtea unei familii. Cand am fost prin Inelet si am trecut pe acolo, o femeie in varsta s-a oprit din treba sa schimbe cateva vorbe cu noi si ne-a omenit cu o farfurie cu urda, fara prea multe alte introduceri.
Fiind un catun izolat, posibilitati de cazare nu sunt in zona, cu exceptia a cateva camere puse la dispozitie de localnici. In schimb, daca doriti sa petreceti noapte acolo, va recomandam sa va luati cortul. Vizita in zona este o deconectare completa de freamatul orasului, mai ales ca in zona nu este semnal la telefon.
Bucovina:
Pojorâta
Bucovina este cunoscută mai ales pentru bisericile sale cu pictură exterioară din vremea lui Ștefan, dar un motiv suplimentar pentru a vizita această zonă sunt peisajele naturale superbe. Imediat ce treci de Pasul Mestecăniș, pe drumul european E85 care face legătura între Vatra Dornei și Suceava, ajungi în comuna Pojorâta, formată din 2 localități: Valea Putnei și Pojorâta.
Cei care iubesc munții și aerul curat nu trebuie să se grăbească prin comună, pentru că oriunde te-ai uita, peisajele sunt demne de a fi incluse în orice ghid turistic.
Comuna este situată la o altitudine medie de 700 m, pe valea râurilor Putna și Moldova (Pojorâta). Din valea pe care se află drumul, în spatele caselor așezate de-a lungul acesteia, vedem pajiștile întinse acoperită primăvara de iarbă crudă, care se umplu de flori la mijlocul verii, delimitate de garduri de lemn, pe care este așezat iarba cosită vara, pentru uscare mai rapidă. Deasupra, pe măsură ce sfârșesc pajiștile, apar pădurile de brad, dominând peisajul până la întâlnirea cu norii.
Stiați că Rarăul și Giumalăul sunt vecini cu Pojorâta? Pe Rarau se află rezervația Pietrele Doamnei, ce se întinde pe o suprafață de 933 ha, unde se află Piatra Zimbrului, o formațiune care creează un perete vertical, înalt de 100 m și cu o lungime de 600 m. Si tot din comuna Pjorâta pornește unul din cele mai frumoase drumuri montane din țara noastră, Transraraul, recent modernizat, cu asfalt bun, dar îngust.
Și dacă tot am pomenit de munții, trebuie menționat ca din Valea Putnei sau Pojorâta pleacă o mulțime de trasee de drumeție către masivele muntoase sus amintite, sau către vest, spre Obcina Mestecăniș. Iubitorii sporturilor de iarnă au de unde alege în comuna Pojorâta: sunt 2 domenii schiabile, unul deasupra pasului Mestecăniș, și celălalt pe Rarău, accesibil din Câmpulung Moldovenesc. Amatorii de adrenalină pot practica alpinismul pe masivul Rarău – Pietrele Doamnei, sau parapanta pe măgura Pojorâta
Posibilitățile de cazare sunt variate, de la pensiuni, cabane la case de vacanță pentru toate gusturile și toate buzunarele. Noi am stat și ne-a plăcut foarte mult la Casa Lia, fiind atrași de ideea casa veche de lemn de 100 de ani transformată cu pasiune și pricepere într-o mică pensiune.
Râu Sadului
Rau Sadului este o comună formată dintr-un singur sat, așezat pe valea Sadului, mărginit de munții Cindrel la nord și munții Lotrului la sud. Este un vechi sat de păstori, ce acum un secol aparținea de comuna Rășinari, așezarea fiind înființată de locuitori ai comune vecine situată la aproximativ 2 ore de mers pe jos, peste munți. Comuna este deosebit de pitorească și liniștită, doar locuitorii comunei și cei câțiva turiști tranzitând zona.
Deși în sat nu mai sunt foarte multe case vechi, cu arhitectură tradițională, sus pe plai se găsesc în continuare colibe din lemn, locuințe de vară ale ciobanilor care își pasc oile prin zonă. Deși multe dintre acestea nu mai sunt folosite, din cauza declinului păstoritului, vara aveți mari șanse să întâlniți familii de ciobani care se mută sus în munte cu turmele lor de oi.
Dacă iubiți drumețiile, în Râu Sadului nu o să fiți dezamăgit. Sunt numeroase trasee marcate care parcurg atât Munții Cindrel cât și Munții Lotrului. Pe lângă acestea, din aproape fiecare vale perpendiculară pe sat pornesc poteci care duc la colibe. Pentru a ajunge la aceste poteci, e bine să-i rugați pe localnici să vă dea indicații. Deasupra satului trece si traseul magistral, marcat cu bandă roșie, ce pornește din Cisnădie și traversează munții Cindrel până la Oașa.
În sat sunt câteva pensiuni și cabane, și probabil vor mai apărea mai multe în viitor, deoarece satul are un mare potențial turistic. Înainte de a ajunge în sat, la ieșirea din Sadu veți putea vedea pe partea stângă cea mai veche hidrocentrală din România, Sadu 1, deschisă în 1896, unde este amenajat și un mic muzeu hidrotehnic.
Pentru a ajunge în Râul Sadului, trebuie să treceți prin comuna învecinată, Sadu. Sunt 2 variante de a ajuge în Sadu, fie din Tălmaciu, fie din Sibiu, prin Cisnădie. Cine are mașină cu garda înaltă, poate ajunge din valea Sadului în Transalpina, trecând prin șeaua Ștefești. De asemenea, un drum forestier leagă Valea Sadului cu stațiunea Păltiniș.
